Articol de Adrian Duţă - Publicat joi, 22 mai 2025 17:50 / Actualizat joi, 22 mai 2025 18:15
Ion Țiriac (86 de ani), fostul mare jucător de tenis, a fost în vizită la primarul Brașovului, George Scripcaru. Miliardarul are în plan să construiască un patinoar, o sală de judo, dar și o grădiniță sportivă, în colaborare cu autoritățile locale.
Țiriac a gândit proiectul în parteneriat cu primăria. Fostul mare jucător de tenis e născut în Brașov și a copilărit în același oraș. Tocmai din acest motiv, vrea să investească în infrastructura care să ajute la dezvoltare copiilor.

Țiriac are în plan să construiască o grădiniță sportivă în Brașov, unde copiii să facă mișcare încă de la vârste foarte fragede.
Ion Țiriac: „Tare mi-ar fi drag să încep la Brașov cu o asemenea grădiniță sportivă”
„M-am născut aici, am crescut aici și cred că merită să facem mai multe lucruri pentru acest oraș. Trebuie să facem mai mult pentru sport, pentru că dacă nu pornim noi, cei mai cunoscuți, nu se va face nimic.
A tot fost iluzia să faci parteneriat public-privat, dar nu s-a făcut, deocamdată, nimic. Acum încercăm noi să facem câte ceva pentru sport: un patinoar, o sală de judo, poate terenuri de tenis sau tot ce se poate.
Aveți și dumneavoastră o conducere nouă, o conducere pe care o cunosc de mai mulți ani, pare că avem un numitor comun și putem să pornim la drum destul de repede.
Eu proiectul cu grădinițele l-am început de mult timp. Colegii mei, Nadia Comăneci, Ilie Năstase și Gică Hagi, i s-au alăturat. Am pornit ideea acestor grădinițe sportive, nu era nimic sofisticat: copiii să stea o oră înăuntru, o oră afară, să aibă o viață normală. S-au făcut proiectele, s-au aprobat, s-au publicat, dar până la urmă nu s-a concretizat.
Tare mi-ar fi drag să încep la Brașov cu o asemenea grădiniță sportivă, ca să las copilul să aibă o viață normală, adică să nu stea numai cu tableta în mână, să mai stea și cu picioarele pe pământ”, a declarat Ion Țiriac, citat de monitorulexpres.ro.




Ion Țiriac a „erupt” în afacerea de miliarde de euro: „Un dobitoc, nici măcar nu e hoț, e prost”