SPORTURI  »  FORMULA 1  »  MP AL JAPONIEI

Penalizare de 3 locuri pentru Carlos Sainz, înaintea Marelui Premiu al Japoniei » Motivul are de-a face cu pilotul care i-a luat locul spaniolului la Ferrari

Carlos Sainz/Foto: Getty Images
Carlos Sainz/Foto: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 05 aprilie 2025 16:28 / Actualizat sambata, 05 aprilie 2025 16:32

Carlos Sainz (30 de ani), pilotul Williams, a primit o penalizare de trei locuri pe grila de start a Marelui Premiu al Japoniei, după un incident în care a fost implicat Lewis Hamilton, cel care i-a luat locul la Ferrari.

Sâmbătă, 5 aprilie, pe circuitul de la Suzuka, a avut loc sesiunea de calificări pentru cursa principală din cadrul Marelui Premiu al Japoniei. Max Verstappen (Red Bull Racing) i-a luat fața lui Lando Norris (McLaren) cu 0,012 secunde și a obținut al 4-lea pole-position la rând în Țara Soarelui Răsare.

Oscar Piastri (McLaren) a completat podiumul și va pleca al 3-lea de pe grila de start, în timp ce Charles Leclerc (Ferrari) și George Russell (Mercedes) s-au situat pe pozițiile 4 și 5.

Recunoaștere pentru campioana României! Liderul lui U-BT Cluj-Napoca a fost inclus în echipa secundă a EuroCup
PREMIU
Recunoaștere pentru campioana României! Liderul lui U-BT Cluj-Napoca a fost inclus în echipa secundă a EuroCup

Carlos Sainz, penalizat pentru că l-a obstrucționat pe Lewis Hamilton

Carlos Sainz, pilotul ajuns înaintea acestui sezon la Williams, a terminat sesiunea de calificări pe locul al 12-lea, însă arbitrii i-au acordat o penalizare de trei locuri, astfel că acesta va pleca al 15-lea.

Potrivit site-ului oficial al Formula 1, într-un tur, spaniolul l-a obstrucționat pe Lewis Hamilton, conducând încet, iar britanicul a fost nevoit să iasă de pe pistă pentru a-l ocoli pe adversarul său.

În procesul de judecare a fazei, echipa lui Sainz a susținut că acesta nu a fost avertizat de faptul că Hamilton vine din spate cu viteză și că a fost surprins de acest lucru, neputând să îl vadă pe septuplul campion mondial în oglinzi.

Arbitrii nu au fost de-acord și au decis că ibericul a avut timp destul pentru a se trage din fața lui Hamilton și nu a făcut acest lucru. Prin urmare, Sainz a fost penalizat și a coborât de pe locul 12 pe poziția a 15-a pe grila de start.

Marele Premiu al Japoniei, pe circuitul de la Suzuka, va avea loc duminică, de la ora 08:00. Va fi în direct pe Antena 3.

Grila actualizată din Marele Premiu al Japoniei

  1. Max Verstappen

  2. Lando Norris

  3. Oscar Piastri

  4. Charles Leclerc

  5. George Russell

  6. Kimi Antonelli

  7. Isack Hadjar

  8. Lewis Hamilton

  9. Alexander Albon

  10. Oliver Bearman

  11. Pierre Gasly

  12. Fernando Alonso

  13. Liam Lawson

  14. Yuki Tsunoda

  15. Carlos Sainz

  16. Nico Hulkenberg

  17. Gabriel Bortoleto

  18. Esteban Ocon

  19. Jack Doohan

  20. Lance Stroll

Clasamentul general al piloților

  1. Lando Norris - 44 de puncte

  2. Max Verstappen - 36

  3. George Russell - 35

  4. Oscar Piastri - 34

  5. Kimi Antonelli - 22

  6. Alexander Albon - 16

  7. Lance Stroll - 10

  8. Esteban Ocon - 10

  9. Lewis Hamilton - 9

  10. Charles Leclerc - 8

  11. Nico Hulkenberg - 6

  12. Oliver Bearman - 4

  13. Yuki Tsunoda - 3

  14. Carlos Sainz - 1

  15. Isack Hadjar - 0

  16. Pierre Gasly - 0

  17. Liam Lawson - 0

  18. Jack Doohan - 0

  19. Gabriel Bortoleto - 0

  20. Fernando Alonso 0

Clasamentul general al constructorilor

  1. McLaren - 78 puncte

  2. Mercedes - 57

  3. Red Bull - 36

  4. Williams -17

  5. Ferrari - 17

  6. Haas - 14

  7. Aston Martin - 10

  8. Kick Sauber - 6

  9. Racing Bulls - 3

  10. Alpine – 0

Citește și:
Soția fotbalistului din Superligă, dezvăluiri spectaculoase: „Mai rămâi o seară la mine, la Mureș, dacă dau 3 goluri?”
Superliga
Soția fotbalistului din Superligă, dezvăluiri spectaculoase: „Mai rămâi o seară la mine, la Mureș, dacă dau 3 goluri?”
Marius Șumudică n-a mai rezistat: „Ajunge, mi-a fost de ajuns! Asta m-a pus pe gânduri rău de tot”
Superliga
Marius Șumudică n-a mai rezistat: „Ajunge, mi-a fost de ajuns! Asta m-a pus pe gânduri rău de tot”
Neluțu Varga a sărbătorit toată noaptea câștigarea Cupei României » Imaginile surprinse la hotelul lui Țucudean
Cupa Romaniei
Neluțu Varga a sărbătorit toată noaptea câștigarea Cupei României » Imaginile surprinse la hotelul lui Țucudean
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Dacia a fost detronată pe piața auto din România! Cele două mașini care sunt mai ieftine decât Duster în 2025

A ales pe cine votează! Ladislau Boloni se poziționează clar în încleștarea Nicușor Dan - George Simion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close
OSZAR »