)
Articol de Dragoș Suciu - Publicat luni, 05 mai 2025 21:52 / Actualizat luni, 05 mai 2025 21:52
Eliminat în primul meci la Mastersul de la Madrid și retrăgându-se înaintea celui de la Roma, Novak Djokovic, cel mai titrat jucător din istoria tenisului pare să își trăiască ultimul sezon în elita ATP.
Perspectiva globală avută de fani asupra tenisului în ultimii 20 de ani a fost similară cu cea avută asupra fotbalului. Reperele au fost acolo pentru atât de mult timp încât e la fel de greu să îți imaginezi că va fi ceva după precum este și să îți amintești că a fost ceva înainte.
De fiecare dată când o generație, cu atât mai mult cu cât vorbim despre cea mai valoroasă, dispare de pe firmament, apare hiperbolizarea trecutului. Mai mult decât atât, atunci când timpul îți arată că resursele au început să se limiteze drastic e foarte greu să nu recurgi la amintirea, nu atât de îndepărtată, a apogeului.
Iar asta te face să încerci, să te zbați și să nu accepți. Numeri pe degete retragerile marilor sportivi hotărâte în momentul optim. Pete Sampras ar fi un exemplu, cel care s-a retras imediat după câștigarea finalei US Open 2002.
Curiosul caz al domnului Djokovic
Novak Djokovic este, cel mai probabil, cel mai bun jucător de tenis al tuturor timpurilor. Cam orice aspect statistic global îl desemnează ca număr 1 al sportului, deși poate că impactul avut n-a fost atât de mare precum în cazul altora.
Ajuns aproape de 38 de ani, pe care îi va împlini peste două săptămâni, Nole dă din ce în ce mai multe semne că totul e gata. Fără titlu din August 2024, atunci când își completa zestrea marilor trofee cu aurul olimpic, sârbul a mai ajuns în doar două finale până în prezent și le-a pierdut în minimum de seturi.
În rest a părut o umbră a jucătorului din 2011, 2015, chiar și 2023. Poate că a venit momentul acela greu de pus în practică și, mai mult decât atât, aproape imposibil de acceptat. Cel al retragerii.
Finala de la Miami 2025 a fost un moment crucial pentru acest apus al carierei celui mai mare sportiv balcanic din istorie. După un parcurs excelent, Djokovic îl înfrunta pe Jakub Mensik, un tânăr ceh de 20 de ani, care mai jucase o singură finală în carieră. Și o pierduse.
Pe lângă confirmarea relevanței în tenisul de prim rang și în 2025, Nole ar fi atins borna celor 100 de titluri, una atinsă de doar doi jucători înaintea sa, Jimmy Connors și Roger Federer.
Depășit în cele mai multe momente de viteza de joc a cehului, Mensik fiind încă departe totuși de nivelul lui Sinner sau Alcaraz, Djokovic a reușit să ducă seturile în două tiebreak-uri, momentele cele mai intense și aprige la nivelul bătăliilor mentale. Și le-a pierdut. Le-a pierdut pentru că îndoiala poate ajunge să fie mai prezentă decât experiența mai ales în momentele critice.
Primăvara suspinelor
De la acea finală, sârbul a mai jucat două meciuri, cu Alejandro Tabilo la Monte Carlo și cu Matteo Arnaldi la Madrid. Le-a pierdut pe ambele, cu același scor, 6-3, 6-4. Nici Arnaldi și nici Tabilo nu sunt jucători de top 30 ATP însă au reușit să îl expună pe Djokovic de parcă nici el n-ar mai avea ce să caute acolo.
Doar că nu înfrângerile au fost capul de afiș. Nervozitatea de la antrenamente, instabilitatea de pe teren și declarațiile oferite au dus toată această situație, de criză de formă până la urm,ă într-o zonă din care nu știu dacă va mai putea să iasă. Atunci când apare îndoiala legată de ceea ce mai poți și cântărești dacă în prezent mai poți face suficient pentru a nu-ți leza moștenirea înseamnă că sfârșitul sportiv deja a sunat la ușă.
Nu cred că cei mai mari trei rivali ai săi au ales momentul potrivit pentru retragere. Roger Federer a făcut-o la Laver Cup lăsând amintirea unui 0-6 încasat în ultimul său set oficial, chiar în ceea ce era denumită sufrageria sa, pe Centralul de la Wimbledon.
Rafael Nadal s-a chinuit într-un sezon în care și-a selectat turneele, acel adio râvnit, cu măcar un titlu ATP, fiind anulat de anonimul Nuno Borges, un portughez căruia i-a luat 5 game-uri în finala de la Bastad. Andy Murray, actualul antrenor al sârbului, a avut cele mai mari probleme cu apăsarea butonul de stop. După câteva sezoane de derivă, în care a jucat și destule turnee Challenger, scoțianul s-a retras în vara lui 2024, la destul timp după ce devenise un jucător de pluton.
Între dezamăgire și speranță
Amânarea retragerii îți poate știrbi mult din aură și din moștenire. Nimeni nu vrea să-și amintească reculul, coborârea standardelor și, implicit, eșecul, atunci când se gândește la sportivul preferat pentru că asta în sine poate să doară mai mult decât despărțirea. Novak Djokovic încă este în Top 10 ATP și, cel puțin din acest punct de vedere, finalul poveștii sale poate fi încă departe.
Pe de altă parte, nu văd cum Novak Djokovic ar mai putea câștiga un Grand Slam și îmi e foarte greu să cred că ar mai putea cuceri vreun trofeu mare. Poate că unica miză rămasă e acel titlu 100. Sau poate că unica miza rămasă a fost aurul olimpic. Iar de acolo totul a fost să fie în van. Doar timpul mai poate răspunde la asta. Și timpul nu iartă pe nimeni, nici măcar pe Novak Djokovic.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
