Articol de Oana Duşmănescu - Publicat luni, 17 februarie 2025 13:16 / Actualizat luni, 17 februarie 2025 13:16
Trent Alexander-Arnold a înregistrat cel de-al 250-lea meci în Premier League purtând tricoul lui Liverpool, doborând astfel un record stabilit în 2006 de fostul căpitan al „cormoranilor”, Steven Gerrard.
Fundașul dreapta a atins această impresionantă bornă duminică, la vârsta de 26 de ani și 132 de zile, în meciul cu Wolverhampton (2-1 pentru „Reds” pe teren propriu), devenind astfel cel mai tânăr jucător al lui Liverpool care ajunge la această cifră.
Stevie G reușise această performanță în decembrie 2006, când avea 26 de ani și 200 de zile.
Trent Alexander-Arnold a debutat în prima echipă încă din 2016. De atunci, a câștigat aproape toate trofeele pe care le putea câștiga alături de Liverpool.
Numărul 66 al echipei lui Arne Slot a debutat în decembrie 2016, într-un meci pe care echipa sa l-a câștigat cu 3-0 în deplasare, în fața lui Middlesbrough.
În plus, Alexander-Arnold are deja un total de 64 de pase decisive în Premier League, ceea ce îl plasează pe locul 19 în clasamentul all-time al ligii la acest capitol.
Trent Alexander-Arnold și-a depășit astfel idolul, pe Steven Gerrard
El a marcat 16 goluri pentru „cormorani”. Cu toate acestea, fanii lui Liverpool sunt îngrijorați că această statistică nu va fi îmbunătățită semnificativ, deoarece contractul lui Trent va expira și toate semnele spun că fundașul nu va semna prelungire acordului, urmând să treacă la Real Madrid în vara lui 2025.
Steven Gerrard, produs al academiei de pe Anfield și idolul declarat al lui Trent Alexander-Arnold, a numărat 710 prezențe pentru clubul său de-a lungul celor 17 sezoane.
În prezent, Liverpool conduce în clasamentul Premier League, având 60 de puncte după 25 de etape. Echipa condusă de Arne Slot este urmată în ierarhia campionatului din insulă de Arsenal (53 de puncte) și de Nottingham Forest (47 de puncte).
Pe 16 martie, „cormoranii” vor disputa finala Cupei Ligii Angliei, în compania lui Newcastle United. Partida va avea loc la Londra, pe stadionul Wembley.



