Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 11 mai 2025, 00:22 / Actualizat duminica, 11 mai 2025 10:03
Bayern a celebrat sâmbătă seară titlul pe care l-a câștigat matematic în etapa trecută, după meciul câștigat cu Borussia Monchengladbach (2-0). La ultimul său meci pe „Allianz Arena” în tricoul bavarezilor, Thomas Muller a avut parte de o despărțire emoționantă.
A ținut un discurs la microfon, a cântat din mijlocul galeriei, s-a lăsat stropit cu multă bere, și-a udat colegii, dar și s-a bucurat ca un copil de fiecare secundă. A fost seara în care Thomas Muller, ce va împlini 36 de ani peste patru luni, a intrat cu adevărat în istoria lui Bayern.
Muller: „Ce s-a întâmplat în ultimii ani mă lasă fără cuvinte”
Jucătorul cu 750 de meciuri și 33 de trofee, între care 13 „Meisterschale”, ar trebui să aibă un monument în fața stadionului, iar vineri seară a acaparat fiesta „alb-roșie” din Munchen. Doar golul i-a lipsit ieri, deși el a avut două mari ocazii, pentru ca totul să fie prefect.
„Cu toții știam că acest moment va veni. Știam și eu. Sunt foarte fericit pentru asta. Este... un moment dificil, dar și unul foarte, foarte frumos. Aprecierea pe care mi-o acordați cu toții e unică. Ce s-a întâmplat în ultimii ani mă lasă fără cuvinte. Stadionul este mereu plin!

Întotdeauna plin! Nu contează cu cine jucăm, nu contează când, pe orice vreme și la ce orice oră. Toată lumea ne invidiază. Voi faceți clubul să fie ceea ce este. Am putut să fiu parte din el, din mărirea acestuia. Am ajuns în vârf, am muncit și nu este un cadou", a fost discursul lui Thomas Muller în fața galeriei. Care a mers cu tot cu trofeu în mijlocul galeriei și a dat tonul sărbătorii în peluză!
Jucătorul care la începutul meciului a primit un imens buchet de flori și un tablou în care abia au încăput trofeele câștigate de Muller în aproape un sfert de secol, a fost onorat de întreg stadionul, care din sezonul viitor nu-l va mai putea adula pe cel care a purtat numărul 25.

Poate că Muller va mai juca pentru Bayern la Cupa Mondială a Cluburilor (14 iunie - 13 iulie), însă sigur nu și după competiția din SUA, după cum el nu s-a decis dacă-și va continua cariera în MLS ori în altă țară sau se retrage și se va dedica pasiunii sale hipice.



Juri Cisotti la națională? Cum poate FRF să grăbească procesul pentru cetățenie