Articol de Tudor Belivacă - Publicat sambata, 21 iunie 2025 11:34 / Actualizat sambata, 21 iunie 2025 11:49
FRF a anunțat că mai sunt mai puțin de 2000 de bilete disponibile pentru semifinala România U19 - Olanda U19 de la Campionatul European de juniori. Partida a fost programată pe stadionul Giulești, luni, 23 iunie, de la ora 21:00.
România U19 a terminat grupa A pe locul 2, după Spania U19. Va juca în semifinală cu Olanda, câștigătoarea grupei B, pe Giulești
România U19 - Olanda U19 se joacă de la 21:00, pe stadionul Rapidului, iar Spania U19 - Germania U19 de la 18:00 pe „Arcul de Triumf”.
După ce naționala lui Ion Marin a reușit să strângă în jur de 6000 de spectatori la meciul decisiv cu Danemarca U19 de pe stadionul „Arcul de Triumf”, acum România U19 a reușit să vândă aproape toate biletele pe stadionul din Giulești, iar meciul este aproape de a fi sold-out.

„Se umple Giuleștiul!” » Mai puțin de 2000 de bilete pentru semifinala României U19 de la Euro 2025
„U19 | Se umple Giuleștiul! Mai sunt disponibile mai puțin de 2000 de bilete”, a transmis Federația. Tichete disponibile mai sunt în trei sectoare ale Peluzei Sud și în două sectoare ale Peluzei Nord. Bilete costă 20 de lei pentru adulți și pot fi achiziționate de pe bilete.frf.ro.
România U19 întâlnește selecționata similară a Olandei în semifinala competiției, în timp ce pe partea cealaltă de tablou Spania U19 întâlnește selecționata similară a Germaniei, care s-a calificat in extremis în această fază a competiției.
Olanda U19, adversara României, este neînvinsă la acest turneu final și a primit primele goluri la acest turneu chiar ieri, pe Giulești, de la selecționata similară a Angliei, scor 4-2.
România a fost aleasă gazdă la acest turneu final. Stadioanele pe care s-au jucat partidele până în acest moment au fost în București (Giulești și Arcul de Triumf), Voluntari (Anghel Iordănescu) și Ploiești (Ilie Oană).
Finala competiției va fi găzduită tot de stadionul Rapidului, arena cu o capacitate de 14. 000 de locuri, inaugurată în 2022.



