FOTBAL  »  Superliga  »  CFR - FCSB

L-a dat pe spate pe Basarab Panduru în CFR - FCSB: „Aia e de mare jucător” + Are un „client”: „Ai o mare problemă”

Basarab Panduru a fost invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. Foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)
Basarab Panduru a fost invitatul emisiunii „Prietenii lui Ovidiu”. Foto: Ionuț Iordache (GSP.RO)

Articol de - Publicat sambata, 24 mai 2025 09:32 / Actualizat sambata, 24 mai 2025 09:33

Fostul internațional Basarab Panduru (54 de ani) a rămas impresionat de modul în care s-a prezentat atacantul Alexandru Stoian (17) în meciul CFR Cluj - FCSB, scor 0-0, din ultima etapă a play-off-ului.

Alexandru Stoian a deschis scorul în primele secunde ale meciului din Gruia, după o cursă foarte frumoasă reușită de Mihai Lixandru. Tânărul adus de la Farul i-a luat fața lui Aly Abeid și l-a învins pe Mihai Popa. A fost cel mai rapid gol marcat în actualul sezon de Superliga.

După CFR - FCSB, Ilie Dumitrescu l-a făcut „pachet”: „Nu ai cum să faci asta!”
CFR - FCSB 1-1
După CFR - FCSB, Ilie Dumitrescu l-a făcut „pachet”: „Nu ai cum să faci asta!”

Basarab Panduru l-a lăudat pe Stoian pentru modul în care s-a demarcat, însă nu a uitat să îl critice pe Abeid pentru ușurința cu care l-a pierdut pe tânăr din marcaj.

Basarab Panduru, după CFR Cluj - FCSB: „Aia e demarcare de mare atacant, nu de Stoian, care e copil. Mare atacant!”

L-a dat pe spate pe Basarab Panduru în CFR - FCSB: „Aia e de mare jucător” + Are un „client”: „Ai o mare problemă”
Alexandru Stoian, în CFR - FCSB // foto: Facebook FCSB

„Am avut meci, până la urmă. Fără miză pentru FCSB, dar am avut goluri, am avut faze, am avut penalty, am avut cartonaş roşu, am avut nervi, am avut de toate la meciul ăsta. Nu părea că va fi mare lucru, dar a fost interesant.

Demarcarea aia... nu mă aşteptam. Aia e demarcare de mare atacant, nu de Stoian, care e copil. Mare atacant! Aly Abeid poate ţine pe cineva, dacă pe Stoian nu poate? Din poziţia aia, ori eşti fundaş dreapta, ori fundaş central. Tu nu poţi să-l ţii pe Stoian? Înseamnă că ai o mare problemă.

Dar demarcarea este excepţională. Demarcarea este incredibilă. Bravo, Stoian! Mingea esta la CFR, în loc să joci, să nu pierzi mingea, o dai la FCSB, dai mingea aiurea. Pierzi mingea acolo”, a spus Basarab Panduru, conform primasport.ro.

Mă bucur că am marcat, că echipa a fost neînvinsă în play-off. La anul vrem din nou campionatul! E o bucurie mare, e un vis îndeplinit. Sper să joc mai mult. La anul sper să joc mai multe minute. Toți colegii au fost alături de mine și le mulțumesc pentru asta!
- Alexandru Stoian, după CFR - FCSB

Citește și:
Fotomodelul din WTA a sărbătorit victoria de la Roland Garros cu o poză VIRALĂ » Nici Simona Halep nu s-a putut abține: reacție imediată
Tenis
Fotomodelul din WTA a sărbătorit victoria de la Roland Garros cu o poză VIRALĂ » Nici Simona Halep nu s-a putut abține: reacție imediată
Mașina „extraterestră” care va fi lansată de chinezi » Pare din filmele SF: inteligența artificială va fi integrată în noul model
Noutati auto
Mașina „extraterestră” care va fi lansată de chinezi » Pare din filmele SF: inteligența artificială va fi integrată în noul model
„Pinalti”, din nou în platou, după 20 de ani! Cum arată acum Gheorghe Ștefan, fostul patron de la Ceahlăul: „Am făcut sleeve gastric și am slăbit 40 de kilograme”
Superliga
„Pinalti”, din nou în platou, după 20 de ani! Cum arată acum Gheorghe Ștefan, fostul patron de la Ceahlăul: „Am făcut sleeve gastric și am slăbit 40 de kilograme”
Cristi Chivu are oferta pe masă după ce a salvat-o pe Parma! Gigantul european îl așteaptă cu brațele deschise
Campionate
Cristi Chivu are oferta pe masă după ce a salvat-o pe Parma! Gigantul european îl așteaptă cu brațele deschise
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

FCSB a făcut primul transfer pentru noul sezon! Gigi Becali a luat de la CFR Cluj: „Le-a dat cu flit!”

Gigi Becali a intrat la GSP Live și a spus tot despre transferurile de la FCSB: „El pleacă. Pe Băluță și Edjouma îi dăm la schimb”


Comentarii (1)
Taralunga
Taralunga  •  24 Mai 2025, 11:49

Maniera "entuziastă" tipică în care specialistii din emisiunile de sport comentează golurile Fcsb : toate sunt la capătul unor actiuni excelente sau măcar inteligente, cu finalizări de "de mare fotbalist" sau măcar "de fotbalist adevărat", executii de mare rafinament cică (vezi preluarea pe directia de alergare a lui Bârligea la golul cu Craiova, ca să nu mai spun de cursele si centrările chinuite ale lui Cretu sau fentele obosite ale lui Tavi etc.)... Spre deosebire de golurile altora, par egzamplu ale lui Mitriță la care mereu sunt evidențiate greșeli de plasament sau de dublaj ale adversarilor, culminând cu observația (plină de indignare/enervare?) "Cum poți să-l lași liber acolo pe Mitriță??". Nu pot decât să mă mir, surprins: până și tu, Pandurule?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
OSZAR »