Articol de Darius Stănescu - Publicat joi, 29 mai 2025 12:22 / Actualizat joi, 29 mai 2025 12:47
Aryna Sabalenka (1 WTA, 27 de ani) vrea să evolueze pe zi ce trece. Jucătoarea din Belarus și-a stabilit un obiectiv îndrăzneț pentru viitor, dezvăluind ceea ce-și dorește să aducă pe teren. Tenismena s-a calificat în turul 3 la Roland Garros, după ce a trecut în două seturi de Jil Teichmann (97 WTA, 27 de ani), scor 6-3, 6-1.
Aryna Sabalenka merge mai departe în drumul spre primul trofeu la Roland Garros. Tenismena a pornit mai greu motoarele ieri, în meciul cu Jill Teichmann, fiind condusă cu 3-1 de către jucătoarea elvețiană. Sabalenka a reușit să revină și a rezolvat meciul într-o oră și 20 de minute de joc.

Aryna Sabalenka: „Vreau să fiu o jucătoare completă și indescifrabilă”
Numărul 1 WTA a vorbit și despre faptul că are în vedere evoluția ei ca jucătoare, lăsând de înțeles că mereu este loc de îmbunătățiri și subliniind faptul că vrea să devină o „jucătoare indescifrabilă”.
„Vreau să fiu o jucătoare completă, vreau să am toate instrumentele și vreau să aduc varietate pe teren, să fiu o jucătoare indescifrabilă. Sunt foarte fericită să văd că lucrurile funcționează”, a declarat Aryna Sabalenka. Apoi a comentat meciul câștigat miercuri:
„A început foarte bine, așa că sunt foarte mulțumită de modul în care am gestionat situația când eram condusă cu 1-3. Cheia a fost să-mi mențin serviciul în acel moment. Cred că după acel game, m-am simțit puțin mai puternică, mi-am găsit ritmul, am revenit în meci și am ajuns să câștig.
A fost greu, ca să fiu sinceră, ea a jucat un tenis excelent și sunt mândră de cum am trecut testul. Ritmul meu nu a fost potrivit de la început. Nu m-am putut adapta la minge, nu am servit bine. Sincer, nimic nu a mers bine pentru mine, motiv pentru care sunt fericită pentru modul în care am întors rezultatul.
Acest meci îmi va da puterea să continui să lupt. Sunt super fericită de victorie, chiar dacă scorul pare că a fost ușor, adevărul este că nu a fost așa. Este o adversară foarte inteligentă, te pune să muncești pentru fiecare punct, așa că mă bucur că am întors scorul și am pus presiune pe ea până la final", a declarat Sabalenka la interviul de după meci.
În turul următor, Sabalenka o va înfrunta pe sârboaica Olga Danilovic (34 WTA), care a trecut de americanca Danielle Collins (54 WTA) cu 6-4, 3-6, 6-4.



