SPORTURI  »  FORMULA 1  »  CORONAVIRUS

Formula 1, grav afectată de pandemia de coronavirus: MP al Azerbaidjanului, amânat + Mesajul dur trimis de Lewis Hamilton

Lewis Hamilton concurând în MP al Azerbaidjanului în 2019
Lewis Hamilton concurând în MP al Azerbaidjanului în 2019

Articol de GSP - Publicat luni, 23 martie 2020 18:02

Noul virus COVID-19 continuă să aibă consecințe importante asupra sportului, iar Formula 1 nu face excepție. Marele Premiu al Azerbaidjanului, programat în iunie, a fost amânat.

Cursa din Azerbaidjan devine ultimul eveniment din Formula 1 afectat de pandemia de coronavirus, după ce alte 5 curse au fost amânate, iar 2 curse chiar anulate.

Într-un comunicat emis luni, oficialii circuitului din Baku au explicat decizia luată:

„Amânarea a fost decisă ca urmare a unor discuții intense cu reprezentanții Formula 1, Federația Internațională de Automobilism și guvernul Republicii Azerbaidjan. Această măsură vine ca răspuns la pandemia globală de COVID-19 din prezent și s-a bazat în totalitate pe sfaturile primite din partea autorităților”

A 8-a cursă afectată

Marele Premiu al Azerbaidjanului a devenit astfel a 8-a cursă din acest sezon afectată de coronavirus. Până acum, Marile Premii ale Australiei și de la Monaco au fost anulate, iar cursele din Bahrain, Vietnam, China, Spania și Țările de Jos au fost amânate. Marele Premiu al Canadei este următorul eveniment din Formula 1 care nu a fost afectat până în prezent. Acesta ar trebui să aibă loc între 12 și 14 iunie.

Lewis Hamilton, mesaj dur pentru oamenii care nu respectă sfaturile autorităților

Britanicul Lewis Hamilton (35 de ani), pilotul celor de la Mercedes, a avut un mesaj dur pentru oamenii care nu respectă auto-izolarea recomandată de autorități.

Hamilton se află în auto-izolare deși nu prezintă simptome și a criticat oamenii care nu conștientizează gravitatea situației.

„Încă există oameni care merg în cluburi și baruri și la adunări cu multe persoane, ceea ce este complet iresponsabil și egoist. Nu avem ce face, în afară de a încerca să ne izolăm, să nu luăm virusul și să nu îl transmistem mai departe”, a declarat Hamilton.

„Mă rog pentru cei care lucrează la magazine, pentru livratori, doctori și asistentele care își riscă viața pentru a îi ajuta pe alții și pentru a ține țara în mișscare. Sunt niște eroi”, a continuat el.

Ultimele informații despre Covid-19 în România

Citește și alte știri despre coronavirus:

Toate statisticile relevante cu privire la coronavirus » Situația la nivel mondial: 28.7% s-au vindecat

Chiar și apa „puțin murdară” ajută contra COVID-19, dacă este folosit săpun » Explicația unei experte în sănătate publică

Citește și:
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese în ceea ce înseamnă limba”
Superliga
Fostul patron din Liga 1 s-a mutat definitiv din România, împreună cu iubita mai tânără: „Fac progrese în ceea ce înseamnă limba”
Gigi Becali a câștigat procesul-gigant cu Nicușor Dan: „Becali îl execută pe Nicușor. E o zi bună”
Superliga
Gigi Becali a câștigat procesul-gigant cu Nicușor Dan: „Becali îl execută pe Nicușor. E o zi bună”
Cutremur la Rapid: liderul Cristian Săpunaru aducea alcool la echipă! Dan Șucu e furios și NU-L MAI VREA director sportiv! Informații noi din debandada din vestiar
Superliga
Cutremur la Rapid: liderul Cristian Săpunaru aducea alcool la echipă! Dan Șucu e furios și NU-L MAI VREA director sportiv! Informații noi din debandada din vestiar
Mașina apreciată de români va lansa un nou model » O vezi în fiecare cartier și e mai ieftină decât Toyota sau Skoda
Noutati auto
Mașina apreciată de români va lansa un nou model » O vezi în fiecare cartier și e mai ieftină decât Toyota sau Skoda
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

George Copos, interviu-eveniment: „Mircea Lucescu era hotărât să revină la Rapid, dar asta a fost piedica” + Magazinele „Samsung” pentru arbitri și marea greșeală comisă în Giulești: „Îi cer scuze!”

Gigi Becali a intrat la GSP Live și a spus tot despre transferurile de la FCSB: „El pleacă. Pe Băluță și Edjouma îi dăm la schimb”


Comentarii (1)
886553575160427
Cristi Stoica  •  24 Martie 2020, 23:28

Eu înțeleg că se anulează din motive de securitate medicala dar atunci de ce nu fac eforturi cei care câștigă bani grei din asta sa ofere televiziunilor curse interesante ,în compensație, spre reluare.Si mai zic că vor să-i țină pe oameni în case.Cu ce ?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
OSZAR »