SPORTURI  »  ATLETISM  »  INEDIT

Quincy Wilson, cel mai tânăr campion olimpic din istoria atletismului, se confesează: „Sunt mai atent la școală decât pe pista de alergare”

Quincy Wilson, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 Foto: Guliver / Getty Images
Quincy Wilson, la Jocurile Olimpice de la Paris 2024 Foto: Guliver / Getty Images

Articol de - Publicat joi, 06 februarie 2025 11:07 / Actualizat joi, 06 februarie 2025 12:23

Au trecut 6 luni de când Quincy Wilson, acum în vârstă de 17 ani, a câștigat medalia de aur, alături de ștafeta SUA, în proba de 4x400m, devenind cel mai tânăr campion olimpic la atletism din istorie. Astăzi, viața adolescentului se împarte între antrenamente și școală, unde este un elev de nota 10.

Potrivit CNN, puștiul, care avea 16 ani când a primit medalia de aur, alături de compatrioții săi Christopher Bailey, Vernon Norwood, Bryce Deadmon, Rai Benjamin, și care nu a alergat în finala olimpică, dar a participat la seriile competiției, consideră că gloria cunoscută la Paris e de domeniul trecutului și se pregătește pentru provocările viitoare.

„M-am reîntors la treabă”, a declarat puștiul. „Nu mă mai gândesc deloc la medalia aceea de aur. În timpul pregătirii, mă gândesc doar la obiectivele viitoare, nu mai contează nimic din trecut”.

Quincy Wilson este încă licean. Va absolvi de-abia la anul școala din Maryland pe care o frecventează, iar între timp trebuie să se concentreze și asupra antrenamentelor, dar și asupra orelor de curs.

Quincy Wilson este obișnuit să exceleze și la sport, și la școală

Asta înseamnă că se trezește în fiecare dimineață la ora 5, se urcă în autobuzul care-l duce la liceu pe la 6:15 și ajunge la școală la 7:30.

„Îmi plac diminețile? Nu”, mărturisește Wilson. ”Dar nu am încotro”.

După cursuri, urmează antrenamentul - de la ora 15:00 la ora 18:00. Apoi se întoarce acasă, își face lecțiile și se pregătește pentru extemporalele de a doua zi - un program atipic pentru orice alergător de 400 de metri din lume.

Școala este, pentru Wilson, de o importanță copleșitoare. „Cred că sunt mai concentrat în clasă decât pe pista de alergare. Sunt un elev care are numai A-uri, toată viața am fost așa, așa că aici nu s-au schimbat multe”, povestește adolescentul.

Quincy Wilson nu și-a ales încă facultatea

Quincy Wilson a mai spus că printre orele sale favorite se numără anatomia, algebra și fotografia și s-a declarat superîncântat de un proiect despre rezistența clădirilor la cutremure.

„Nu merg doar la orele de educație fizică. Mă duc la toate cursurile, ca un elev obișnuit de clasa a unsprezecea, ba chiar am și câteva în plus”, a spus Quincy Wilson.

Atletul trebuie să-și aleagă facultatea la care va merge și speră să ajungă într-un loc unde oferă condiții academice și sportive la fel de bune.

Deocamdată, americanul se concentrează asupra sezonului indoor, ducându-se la competițiie care au loc de Coasta de Est. Weekendul trecut și-a doborât propriul record la 400 m între elevii de liceu.

În acest an competițional, toți ochii vor fi pe Wilson, având în vedere vârsta sa fragedă, performanțele realizate și statutul de medaliat cu aur olimpic.

Quincy Wilson: „Jocurile Olimpice de la Paris au fost cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată”

Rezultatele de la selecția națională pentru JO de la Paris, unde s-a clasat al șaselea, nu au fost suficiente pentru un loc individual în lotul SUA, dar Wilson și-a câștigat locul în ștafetă, devenind cel mai tânăr alergător american care a luat parte vreodată la Jocurile Olimpice.

Faptul că Wilson a alergat în seriile probei de ștafetă 4x400 m a fost suficient să-i aducă medalia de aur. De curând, adolescentul a dezvăluit că, chiar după ce și-a asigurat locul în lotul SUA, a suferit o accidentare la coapsă.

Quincy Wilson și-a descris experiența olimpică drept „un vis transformat în realitate”, adăugând: „Este cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat vreodată”.

Puștiul și-a petrecut restul verii trecute vizitând colegii, răspunzând invitațiilor venite din diverse părți și ducându-se la meciuri de baseball și fotbal american de pe lângă orașul Baltimore.

Dacă nu ar fi fost sprinter, Quincy Wilson și-ar fi ales cariera de jucător de fotbal american

Fan declarat al celor de la Baltimore Ravens, Wilson a recunoscut că i-ar fi plăcut o carieră în NFL. De altfel, el a jucat fotbal american în primul an de liceu, fiind cel mai bun marcator din școala sa, dar a ales să se concentreze pe atletism de la vârsta de 15 ani.

„Îmi lipsește fotbalul. Dacă aș putea să merg chiar acum și să joc fotbal american, asta aș face. Dacă aș fi invitat la Super Bowl și la cea mai importantă reuniune atletică în aceeași zi, sincer, nu aș ști ce să aleg.

Am crescut jucând fotbal american și alergând. Uneori nu-mi doresc decât să mă joc cu mingea, dar știu că am făcut progrese importante la alergare”, și-a povestit Quincy Wilson dilema sportivă.

La ultima prezență a echipei sale preferate, Baltimore Ravens în Super Bowl, finala NFL, Quincy Wilson avea doar 4 ani.

Quincy Wilson: „Nu-mi voi lăsa niciodată adversarii să câștige, pur și simplu”

Ambițiile adolescentului american merg și mai departe: „O să vedeți o grămadă de puști de 16 ani care vor spune: «O să te las să câștigi». Dar eu nu vreau să las pe nimeni să câștige. Sunt gata să lupt până la finiș cu orice adversar”.

La 1,80 metri înălțime, Wilson este mai scund și mai puțin dezvoltat decât majoritatea rivalilor săi de pe stadion. Are și un mod neconvențional de a alerga - cu capul ușor înclinat pe spate și cu brațele în afara trupului.

Dar până și asta face parte din dualitatea lui Quincy Wilson - atlet de elită și elev de nota 10 pe linie, care de-abia așteaptă următoarea competiție majoră, dar și să-și ia permisul de conducere.

Citește și:
Returul barajelor de promovare în Liga 2: SCM Râmnicu Vâlcea - Gloria Bistrița, decis după loviturile de departajare! + Poli Timișoara a RATAT promovarea
Liga 3
Returul barajelor de promovare în Liga 2: SCM Râmnicu Vâlcea - Gloria Bistrița, decis după loviturile de departajare! + Poli Timișoara a RATAT promovarea
Andrei Prepeliță a semnat în Superliga: contract pe un an
Superliga
Andrei Prepeliță a semnat în Superliga: contract pe un an
Pintilii, uluit de fotbalistul de la FCSB: „Mamă, de unde a apărut?! La început era pe lângă, nu se întâlnea cu mingea...”
Superliga
Pintilii, uluit de fotbalistul de la FCSB: „Mamă, de unde a apărut?! La început era pe lângă, nu se întâlnea cu mingea...”
Între timp, în România » Bătaie generală între fotbaliști și spectatori, la 3-2 pentru gazde. Arbitrii s-au refugiat și au sunat la 112! + Meci pierdut pentru ambele echipe
Liga 4
Între timp, în România » Bătaie generală între fotbaliști și spectatori, la 3-2 pentru gazde. Arbitrii s-au refugiat și au sunat la 112! + Meci pierdut pentru ambele echipe
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Costel Gâlcă nu vine singur la Rapid! A doua mutare realizată în Giulești

Imaginile ignorate din week-end »10.000 de oameni în tribune la meciul netelevizat din România


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
OSZAR »