INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  INVESTIGAȚIE

Scandal monstru în Belgia! Au pus microfoane pe stadionul lui Anderlecht, fiindcă Huawei ar fi încercat să corupă europarlamentari

Stadionul lui Anderlecht // foto: Guliver/gettyimages
Stadionul lui Anderlecht // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 23 mai 2025 12:55 / Actualizat vineri, 23 mai 2025 15:54

Autoritățile belgiene au plantat microfoane într-o lojă a stadionului echipei RSC Anderlecht, cu bănuiala că reprezentanți ai companiei chineze Huawei o foloseau pentru a face lobby pe lângă membri ai Parlamentului European. Acțiunea face parte dintr-o investigație de amploare, care vizează încercări ale Chinei de a influența sau chiar mitui oficiali europeni, scrie Politico.

Huawei, companie chineză care activează în domeniul echipamentelor de telecomunicații, cu sediul în Shenzhen, China, a închiriat o lojă în incinta stadionului echipei belgiene Anderlecht, din Bruxelles, pentru sezonul 2024/2025.

Tranzacția i-a costat 50.000 de euro, scrie Politico, care citează surse autorizate din anchetă.

Afacerea a trezit suspiciuni în rândul autorităților belgiene, care bănuiesc că reprezentanții companiei chineze au închiriat respectiva lojă în încercarea de a face lobby pe lângă membri influenți ai Parlamentului European. Scopul final, ca aceștia să propună sau să voteze legi care să favorizeze afacerile Huawei în interiorul Uniunii Europene.

Fără Premier League la TV! Unde se vede campionatul Angliei din sezonul viitor
PREMIER LEAGUE
Fără Premier League la TV! Unde se vede campionatul Angliei din sezonul viitor

Autoritățile belgiene au plantat microfoane în loja stadionului Anderlecht, unde se făcea lobby pe lângă europarlamentari

În tentativa de a preîntâmpina astfel de practici, autoritățile belgiene au plantat microfoane în loja stadionului, o tactică de monitorizare „destul de uzuală în astfel de investigații”, după cum spun surse apropiate de anchetă.

Înregistrările au făcut lumină asupra mai multor aspecte. Unul dintre reprezentanții Huawei ar fi admis că loja a fost închiriată cu scopul de a intra în contact cu politicieni influenți, pe care să-i câștige de partea lor, conform unui om familiar cu detaliile anchetei.

Strategia companiei chineze a fost de a invita mai întâi asistenți ai politicienilor la meciurile jucate acasă de Anderlecht, apoi pe cei care au puterea legislativă. Ar fi fost invitați politicieni din mai multe partide și grupuri politice din Parlamentul European.

Europarlamentarii susțin că nu știau de unde provin invitațiile la meciuri

Autoritățile belgiene solicită ridicarea imunității mai multor europarlamentari. Acesta este un pas necesar pentru ca politicienii să poată fi convocați pentru audieri și pentru desfășurarea completă a anchetei.

Vizați sunt, printre alții, socialistul maltez Daniel Attard și liberalul bulgar Nikola Minchev. Aceștia au asistat la meciuri jucate acasă de Anderlecht, dar se declară nevinovați și susțin că nu știau de unde proveneau invitațiile la stadion.

„Nu mi s-a spus că invitația venea de la vreo companie sau că presupunea prezența în lojă. Asistentul meu m-a informat că un prieten de-ai lui avea bilete la meci și m-a întrebat dacă aș fi interesat să-i însoțesc pe el și pe băiatul lui”, a replicat Daniel Attard. El a fost prezent la meciul din septembrie 2024 dintre Anderlecht și Ferencvaros.

În schimb, Nikola Minchev a susținut că a fost invitat de „un prieten și vecin”, prin intermediul asistentului său.

Miercuri, autoritățile belgiene au mai solicitat ridicarea imunității europarlamentarilor italieni Fulvio Martusciello și Salvatore De Meo.

În urma investigației, Anderlecht a transmis că „nu are vreo intenție” de a prelungi contractul cu Huawei mai departe de finalul acestui sezon. Totodată, reprezentanții clubului au transmis că „nu am primit nicio solicitare oficială din partea autorităților belgiene” de a pune respectiva lojă sub supraveghere.

Percheziții în Belgia și Portugalia, în dosarul care vizează mituirea europarlamentarilor

În luna martie, autoritățile au efectuat percheziții în „mai bine de 20 de locații din Belgia și Portugalia”, în cadrul unei anchete care vizează presupuse plăți ilegale din partea Huawei, menite să obțină o scrisoare deschisă, semnată de 8 europarlamentari, în sprijinul intereselor companiei.

Cinci persoane au fost puse sub acuzare, au anunțat anchetatorii pe 18 martie. În aprilie a venit rândul altor opt.

Europarlamentarii au voie să primească diverse cadouri, însă cele care depășesc valoarea de 150 de euro trebuie declarate, mai scrie Politico.

Citește și:
Cristina Neagu, așa cum n-ai mai văzut-o » Au apărut imaginile de la petrecere: vedetele din handbal s-au întrecut în ținute
Handbal
Cristina Neagu, așa cum n-ai mai văzut-o » Au apărut imaginile de la petrecere: vedetele din handbal s-au întrecut în ținute
Lucescu pregătește o decizie MAJORĂ la națională: iese din echipă după 10 ANI?!
Nationala
Lucescu pregătește o decizie MAJORĂ la națională: iese din echipă după 10 ANI?!
Forțează acum plecarea de la FCSB » Cei 3 fotbaliști la care Becali renunță mai au o singură dilemă
Superliga
Forțează acum plecarea de la FCSB » Cei 3 fotbaliști la care Becali renunță mai au o singură dilemă
Cel mai nou cuplu din sportul românesc? Tenismena Andreea Prisăcariu, în ipostaze tandre cu un fotbalist stelist
Tenis
Cel mai nou cuplu din sportul românesc? Tenismena Andreea Prisăcariu, în ipostaze tandre cu un fotbalist stelist
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Au apărut cotele! » Cine e favorită la titlu dintre FCSB, CFR și Craiova + O echipă are cotă 1.000 să câștige Liga 1!

Gigi Becali a decis! Ei sunt cei trei jucători excluși de pe lista de Superliga pentru sezonul viitor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Italia U21 - România U21, start de drum la Campionatul European » Ce echipă va trimite în teren Daniel Pancu
Italia U21 - România U21, start de drum la Campionatul European » Ce echipă va trimite în teren Daniel Pancu
OSZAR »