Articol de David Istrate - Publicat luni, 10 martie 2025 13:15 / Actualizat luni, 10 martie 2025 15:44
Andrada Vincze, psiholog sportiv și fostă campioană europeană la tenis de masă, a vorbit, în cadrul unui interviu, despre cum a făcut tranziția dinspre sport spre psihologie, despre rolul unui specialist în acest domeniu, despre particularitățile sportului și despre impactul pe care îl au fanii și jurnaliștii asupra jucătorilor.
În calitate de psiholog sportiv, Andrada Vincze are atât ședințe individuale cu sportivii, fie că sunt juniori sau seniori, cât și proiecte mai ample care vizează echipe. De exemplu, în cadrul Federației Române de Fotbal (FRF), fosta tenismenă de masă a inițiat un proiect care vizează evaluarea abilităților psihice ale membrilor naționalelor U15, U16, U17, U18, U19.
Într-un alt material publicat pe GSP.ro am descris inițiativa FRF, iar astăzi vom prezenta o parte din povestea Andradei Vincze și a activității sale.
Andrada Vincze: „M-am întors acasă și, într-un interviu, am zis că eu vreau să fiu psiholog sportiv”
Andrada Vincze a început să joace tenis de masă la vârsta de 7 ani și, timp de 14 ani, a practicat acest sport, trecându-și în palmares două titluri europene cu echipe de junioare a României.
Încă de când avea 16-17 ani, a decis că vrea să devină psiholog sportiv, chiar dacă știa că va mai juca niște ani. Mai târziu, deși a urmat cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, așa cum o face majoritatea sportivilor, s-a înscris și la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca.
„Am fost interesată după ce am descoperit psihologia la școală, în liceu. Am avut un profesor bun și asta m-a îndreptat spre domeniul psihologiei sportive. După ce am devenit campioană europeană, m-am întors acasă și, într-un interviu, am zis că eu vreau să fiu psiholog sportiv. Eram cu medalia de aur în mână și, totuși, n-am zis că vreau să rămân să fac sport de performanță. Ziarul acesta e acasă, pus într-o ramă, îl are mama”, a explicat Andrada Vincze.
„Am văzut în meciurile mele că, de foarte multe ori, eu consideram că abilitățile fizice sau tehnice erau mai slabe decât cele ale adversarelor mele. Însă, de cele mai multe ori, reușeam să câștig anumite meciuri doar din punct de vedere mental. Pentru că nu renunțam, încercam și, poate, uneori nu mă enervam. Mă gândeam de multe ori că dacă aș ști să joc precum adversara mea, măi, cum ar fi!”, a continuat fosta tenismenă de masă.
Andrada Vincze: „Uneori sportivilor li se spune chiar de către antrenori că aruncă banii pe fereastră”
În 2016 a început să lucreze cu sportivi de performanță, îndreptându-se mai întâi, previzibil, spre tenis de masă, și apoi spre tenis de câmp și fotbal, de unde apare cel mai mare interes pentru aceste servicii, practicanții acestor sporturi având și cele mai multe resurse financiare.
De-a lungul unei săptămâni, Andrada Vincze are aproximativ 20 de ședințe cu sportivi sau antrenori, care vizează atât obiective comportamentale (somn mai calitativ, reglarea temperaturii corpului), cât și gândurile acestora (restructurare cognitivă, ajustarea obiectivelor, schimbarea perspectivei).
Deși a existat și, într-o măsură mai mică, încă există o stigmă legată de mersul la psiholog, Andrada Vincze are sportivi pe care părinții îi aduc de la Târgu Mureș, Bistrița, Zalău pentru o ședință de psihoterapie și, în urma interesului ridicat, a apărut și o listă de așteptare.
„Nu contest sau nu vreau să generalizez și să spun că nu mai există această stigmă. Eu am mai auzit-o și uneori, la noi, se face mai degrabă sub formă de glumă, de zeflemea. Uneori sportivilor li se spune chiar de către antrenori că aruncă banii pe fereastră sau că își pierd timpul. Aceste atitudini ale antrenorilor influențează mintea sportivului și atunci poate că ar fi important să lucrăm și cu antrenorii.
Dar cei care vor să facă performanță trec peste această stigmă. Își spun că vor trece peste această barieră, chiar dacă vor fi judecați, pentru că vor să fie performanți. Asta înseamnă că sunt foarte motivați”, a subliniat psihologul sportiv.
Pe lângă ședințele din cabinet, munca Andradei Vincze presupune și multă vizionare a meciurilor sportivilor pe care îi pregătește. Printre sporturile pe care le urmărește cel mai des se numără tenis, fotbal, snooker și tenis de masă.
Andrada Vincze: „Noi luăm performanța, uneori, ca o formulă matematică. Nu e așa”
Pe parcursul unei discuții de aproape o oră, Andrada Vincze a vorbit despre provocările specifice ale sportivilor, despre impactul criticii venite din partea fanilor, despre rolul presei și al părinților și despre satisfacția pe care i-o aduce această meserie.
- Care sunt provocările specifice ale sportivilor? E ok să vedem sportul ca pe o meserie, dar cred că sunt anumite particularități ale sportului care fac toată povestea să fie mai complicată. Adică sunt unele provocări pe care o meserie obișnuită nu le are.
- Da, în primul rând, pentru că sunt mult mai des testați sau evaluați cu toate aceste competiții. Un om obișnuit nu știu de câte ori este evaluat, la locul de muncă. În schimb, unii sportivi sunt evaluați weekend de weekend, 40-50 de săptămâni pe an. Acesta este deja un eveniment mult mai stresant cu care ei se confruntă în mod regulat. Bineînțeles că sunt și obișnuiți pentru că au fost expuși de mici la aceste programe cu intensitate ridicată.
După aceea, este foarte mult efort fizic, cantonamente, antrenamente și multe drumuri. Acestea le afectează programul de somn, despre care știm că e un factor important pentru orice tip de performanță și pentru sănătatea mentală. Deci au o viață diferită și acești doi factori (intensitatea fizică și mulțimea de evaluări) deja face ca viața de sportiv să fie mai stresantă. În plus, dacă au o familie, lucrurile se complică și mai mult.
- Sportivii sunt evaluați săptămână de săptămână de către antrenori sau specialiști, dar de multe ori sunt evaluați și de către fani, care nu sunt specialiști.
- Au dreptul să facă asta. Pentru că tot ceea ce fac sportivii e în văzul lumii. De exemplu, ceea ce fac eu în cabinet nu e așa de mult în văzul lumii cum este ceea ce face un sportiv într-un meci. Cred că asta este o altă provocare, faptul că performanțele lor sunt în permanență evaluate, dar cred că este și responsabilitatea sportivului să învețe să tolereze, să gestioneze, să nu se lase afectat de evaluările fanilor, oricât de mulți și vehemenți ar fi acești fani.
- Cum poate un sportiv să învețe să tolereze critica fanilor? Care ar fi atitudinea potrivită?
- Îmi dau seama că pot fi vehemenți, foarte critici sau incisivi, dar atât timp cât tu, ca sportiv, ai făcut tot ce depinde de tine în săptămâna respectivă și poate că în weekend ai pierdut meciul, cred că poți fi împăcat cu tine, chiar dacă sunt 10.000 de oameni care strigă ceva nepotrivit. Rezultatul niciodată nu e garantat de ce ai făcut tu în săptămâna anterioară, însă nu poți să îți iei mulțumirea ta, ca sportiv, doar din rezultat pentru că atunci ajungi foarte repede să fii mult mai anxios, să-ți fie frică să încerci anumite lucruri pentru ca nu cumva să ratezi un rezultat. Performanțele tale și capacitatea ta de a performa se limitează dacă singura ta mulțumire vine din faptul că ai câștigat sau n-ai câștigat un meci.
- Am impresia că adesea sportivii sunt neînțeleși de către fani. Adică suporterii nu înțeleg lucrurile cu care se confruntă sportivii. Sunteți de-acord? Care credeți că sunt lucrurile cele mai puțin înțelese din viața unor sportivi?
- În primul rând, cred că ratările sau greșelile de orice fel. Cel mai tipic răspuns atunci când te uiți cu alți oameni la meci este «Și eu o dădeam pe asta, de-aici și eu reușeam». Te uiți și îți vine să întrebi «Cum crezi că ai fi putut tu să faci chestia asta și sportivul nu a reușit?». Cred că de foarte multe ori nu se înțelege cât efort este în spate. Fanul vine, se uită o oră și jumătate, două ore, în funcție de meci, și nu înțelege cât efort este în spate și cât de multă incertitudine este în jurul unui rezultat.
Chiar și atunci când sportivul a făcut toate lucrurile corect, să spun așa. S-a antrenat, a mâncat bine, a urmat sfaturile antrenorilor, s-a înțeles cu colegii. Sunt atât de mulți oameni, în funcție de sport, puși într-o echipă care trebuie să se sincronizeze perfect pentru ca un anumit rezultat să se întâmple. Și acest lucru este foarte greu. Noi luăm performanța, uneori, ca o formulă matematică. Dacă am pus X, Y și Z, voila, câștigăm meciul. Ceea ce nu se întâmplă.
- Așa este.
- Nu avem mai multă înțelegere față de acest necunoscut și nu îl tolerăm. În ultimii ani, având în vedere toate schimbările de la nivel politic, pandemie, etc, tolerăm și mai puțin incertitudinea. Vrem foarte repede să știm dacă o să câștige sau nu. Și atunci mintea noastră gândește în acest fel și nu acceptă că un sportiv poate avea un început prost sau dificil de meci. Ne așteptăm ca imediat să știm ce urmează să se întâmple.
Bineînțeles, vrem să câștige ai noștri, dar avem mult mai puțină înțelegere față de momentele în care un sportiv nu reușește să se adune. Punem etichete sau tragem concluzii că este leneș, incompetent sau nepregătit, fără să înțelegem sau fără să facem efortul să înțelegem că asta ar fi o evaluarea mult prea simplistă. Dacă vrem să ne confirmăm nouă că acel om e incompetent și ne mulțumește această evaluare, atunci da, plecăm acasă cu gândul că acești sportivi sunt incompetenți. Dar de cele mai multe ori nu e așa.
Andrada Vincze: „Presa sportivă ar putea să fie mai blândă. Pentru că ea nu ar exista fără sportivi”
- Un alt jucător important în această poveste este presa, din care fac și eu parte și care are un rol în viața sportivilor. Am auzit unii sportivi care spun că nu citesc nimic, alții care citesc tot. În ce fel credeți că presa influențează partea psihică a jucătorilor?
- Cred, în primul rând, că e important să vedem presa ca un ingredient activ în toată această dinamică. Cum ai spus, sunt unii sportivi care citesc, alții care nu citesc și unii se încarcă foarte mult fie pozitiv, fie negativ. Depinde foarte mult de personalitatea sportivului, de temperament și de câțiva factori individuali, de modul în care răspunde. Nu toată lumea răspunde la fel la același nivel de critică, de hate public.
Cred că presa ar putea să fie mai blândă uneori cu sportivii. Nu cred că trebuie, dar cred că uneori ar putea să fie mai blândă. În special pentru simplul fapt că presa sportivă nu ar exista fără sportivi. Dacă noi ne ciuruim munca, poate rămânem fără ea. Și când zic noi, de data asta, m-am pus în papucii unui jurnalist.
Despre cine mai scriem, pe cine mai chemăm, cu cine mai vorbim, dacă îi ciuruim așa de tare? Uneori am senzația că anumiți sportivi sunt prea aspru criticați, dar cred că și unii jurnaliști intră în această categorie de fani. Atunci emoțiile sunt mai puternice și ei, de fapt, vorbesc cu emoționalitatea unui fan, nu a unui jurnalist. Poate de aceea cuvintele sunt mai dure, mai drastice și evaluările mai critice.
- Ce ați schimba la această relație între jurnaliști și sportivi?
- Mi se pare că, de multe ori, jurnaliștii atribuie un rezultat unor cauze sau unor motive foarte evidente. Lucrurile care apar prima dată în fața ochilor. De exemplu, „Ați pierdut meciul pentru că te-ai certat în minutul cutare cu un coleg”. Nu este posibil ca un rezultat atât de mare la nivel de echipă, care poate este influențat sau afectat, să fie atribuit unui eveniment X dintr-un meci. Cred că întrebările ar trebui uneori să meargă mai în profunzime, să fie puțin mai complexe ca să înțelegem ce s-a întâmplat de fapt în meciul respectiv.
- Cum ar arăta acele întrebări mai complexe?
- Dacă nu cerem alt tip de răspunsuri de la ei, dacă punem aceleași întrebări și ne mulțumim cu același răspuns, cred că asta ne îndepărtează cumva de sport. O întrebare pe care eu le-o pun sportivilor când ajung la mine în cabinet e «Dincolo de rezultat, este ceva ce eu n-am văzut de pe margine? Este ceva ce vrei să-mi povestești din meciul tău, ceva ce din afară nu s-a văzut?». Și atunci ajungem la ceva important care s-a întâmplat în acel joc. Că scorul l-am văzut cu toții. Se deschide o discuție.
Nu îi pui pe sportivi să zică „da”, „nu”, „ceilalți și-au dorit mai mult victoria”. Cred că am auzit de 100 de ori răspunsul acesta. E păcat pentru că cred că sportivii au o viață foarte bogată și că într-un meci se întâmplă foarte multe lucruri. Trec pe lângă noi aceste evenimente. Dacă am ști mai mult despre ele, poate ne-am apropia mai mult de sportivi, i-am înțelege mai bine, i-am judeca mai puțin. Și ne-ar face ca data viitoare să așteptăm interviul.
Andrada Vincze: „Cred că s-au pierdut meciuri din cauza unui fixativ lipsă, din cauza unui șiret”
- Revenind la activitatea dumneavoastră, ce vă aduce satisfacția în munca pe care o depuneți?
- În primul rând, ceva ce mă bucură e momentul de dinaintea ședinței, acele 10-15 minute în care mă uit la notițele de la întâlnirea anterioară, la ce am făcut și aștept momentul în care urmează să-mi spună cum a fost la un anumit meci. Devin omul acela privilegiat care aude tot ce s-a întâmplat în mintea sportivului, pe care l-au privit alți 50.000 de oameni în timp ce performa. Eu sunt omul privilegiat care are acces la gândurile, trăirile lui și pentru asta sunt cea mai recunoscătoare.
Mă mai bucură partea în care îmi spun că au încercat ce am discutat noi în ședință și că au reușit să facă lucrul respectiv, chiar dacă rezultatul poate că nu s-a schimbat sau au performat la fel. Mai sunt unii care îmi spun «Vai, Andrada, nici nu a mai fost nevoie să îmi programez ședința fiindcă m-am gândit că Andrada ar fi zis în felul acesta». Pentru mine asta e cea mai mare recompensă – să îmi spună sportivii că 6 luni sau un an se descurcă singuri și că au învățat atât de multe lucruri care îi vor ajuta în viață și pe teren, să performeze mai bine.
- Deci rolul psihologului nu e ca sportivul să vină cât mai des, ci cât mai rar.
- Da, să se descurce. Rolul psihologului nu e să vii tot timpul, să devii dependent de el și să poți să performezi doar atunci când ai avut ședință și ți-ai pus toate gândurile la cineva în brațe. Rolul psihologului e să te ajute să înveți să faci singur treaba asta după un anumit timp. Bineînțeles, cu cât ești mai mare poate să fie mai ușor. Nu poți să-i ceri unui copil de 14-15 ani să facă asta. Dar rolul psihologului este ca sportivul să învețe să fie singur funcțional și performant, să nu fie agățat de el pe viață.
- Vorbeați de momentul privilegiat în care pătrundeți în mintea unui sportiv și aflați la ce s-a gândit în timpul meciului. Îmi puteți da un exemplu de un lucru neobișnuit la care, poate, fanii nu s-ar fi gândit niciodată?
- Cred că s-au pierdut meciuri din cauza unui fixativ lipsă, din cauza unui șiret care nu voia să stea la locul lui și sportivul nu a mai putut să se concentreze un meci întreg pentru că îl deranja cum îi stătea șiretul. Aici m-aș pune în perspectiva unui fan. Am venit de-acasă, mi-am luat bilet, mi-am luat tricou, m-am așezat și am crezut că sportivul nostru de bună cuviință e acolo concentrat să livreze performanță, iar el a fost deranjat de la un șiret.
Sunt sportivi care au jucat foarte bine sau au câștigat cu accidentări crunte, cu rupturi de ligament și noi nu știam din exterior. Sportivi care au jucat cu un deces în familie și nu dormiseră înainte. Sunt multe exemple. Unele care te fac să râzi, altele să plângi. Dar uneori se întâmplă și de-asta zic că noi atribuim un rezultat unor lucruri care poate nu au nicio legătură cu rezultatul.
- Știu că, prin natura meseriei, consumați mult sport. Care e un sportiv pe care îl admirați?
- O să îl aleg pe cel mai controversat, pe Medvedev. Îmi place chiar dacă, din postura de fan, îl judec și eu de foarte multe ori pentru comportamentele lui. Îmi place capacitatea lui de a se autoanaliza după ce trece de furie, de cearta cu publicul și după ce își face show-ul. Îmi place sinceritatea lui și mi se pare că a fost foarte mult huiduit și blamat pentru ceva ce nu era din vina lui. Războiul, Rusia, Ucraina și toată povestea asta... A fost huiduit pentru simplul fapt că era rus. Mi se pare că a reușit să iasă destul de bine din povestea respectivă.
Îmi plac interviurile cu el. Aștept să se termine meciul să văd ce spune. Poate nu la interviul de pe teren, pentru că încă e nervos, dar după ce ajunge în camera de presă, mi se pare că te lasă să afli cine e în spatele rezultatului, spune ce s-a întâmplat. Are o atitudine mult mai realistă cu privire la rezultatele lui. Știe ce poate și ce nu poate. Cred eu că asta e un mare avantaj atunci când ești sportiv – să știi care îți sunt limitele. Rămân doar cu Medvedev pentru că oricine e după el, e la mare distanță.
Andrada Vincze a fost primul psiholog român acreditat de Federația Europeană de Psihologie Sportivă și, în 2023, a devenit doctor în psihologie cu o teză legată de performanța în tenis de masă.
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
