INTERNATIONAL  »  EUROPA LEAGUE  »  FINALA

Omul considerat de UEFA decisiv în finala Europa League: „Am reușit!”

Articol de - Publicat joi, 22 mai 2025 00:49 / Actualizat joi, 22 mai 2025 00:58

Brennan Johnson (23 de ani), jucătorul celor de la Spurs implicat în unicul gol al finalei Europa League, 1-0 cu Manchester United, și-a găsit cu greu cuvintele.

La gol, Brennan Johnson a sărit peste mingea care s-a lovit mai apoi de Luke Shaw și a intrat în poartă. Este primul trofeu câștigat de Spurs după 17 ani de „secetă”, iar fotbalistul londonez a vorbit despre însemnătatea acestui moment.

Brennan Johnson, după triumful din Europa League: „Am reușit!”

„Sunt foarte fericit acum. Acest sezon nu a fost bun deloc, dar nimănui nu îi mai pasă acum. Clubul nu a câștigat un trofeu de 17 ani, înseamnă foarte mult.

Eram criticați pentru lipsa reușitelor, acum simt o descătușare. Sunt fericit. De când am venit aici a fost «Tottenham, echipă bună, dar nu poate să câștige trofee». Am reușit”

Știam că am atins puțin mingea, dar nu curat, apoi am ridicat privirea și mingea intra în poartă.

La final nu am putut să mă uit. Întrebam doar «cât mai e?». Când ne-am apărat la ultimul corner, mi s-a spus că s-a terminat, iar ușurarea a fost ceva ce nu pot descrie.

Faptul că Tottenham Hotspur a ajuns pe locul 17 în Premier League nu este plăcut. Am avut o serie incredibilă în Europa League. Fanii au fost atât de buni, acasă și în deplasare. Toți au fost aici cu o oră înainte de meci, ne-au ajutat.

(n.r. despre Ange Postecoglou) Și-a făcut treaba. A spus că în al doilea an câștigă trofee și chiar a făcut-o. Dacă există vreodată un moment pentru o declarație de neuitat, este acum.

Nu-i pot mulțumi suficient antrenorului pentru încrederea pe care o are în noi”, a transmis Brennan Johnson, conform bbcsport.com.

Citește și:
Imagini FABULOASE! Gestul făcut de Adrian Mihalcea după ce a salvat-o pe Slobozia de la retrogradare
Superliga
Imagini FABULOASE! Gestul făcut de Adrian Mihalcea după ce a salvat-o pe Slobozia de la retrogradare
Veste-BOMBĂ! Valentin Mihăilă pleacă de la Parma: „Avem o problemă”
Campionate
Veste-BOMBĂ! Valentin Mihăilă pleacă de la Parma: „Avem o problemă”
Exod la clubul din Superliga: 5 plecări-fulger după terminarea sezonului
Superliga
Exod la clubul din Superliga: 5 plecări-fulger după terminarea sezonului
Fostul jucător din Liga 1, vacanță de vis alături de fata milionarului român » A mai fost căsătorită cu alt fotbalist
Diverse
Fostul jucător din Liga 1, vacanță de vis alături de fata milionarului român » A mai fost căsătorită cu alt fotbalist
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Costel Gâlcă nu vine singur la Rapid! A doua mutare realizată în Giulești

Imaginile ignorate din week-end »10.000 de oameni în tribune la meciul netelevizat din România


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
OSZAR »