INTERNATIONAL  »  EURO 2012  »  BULGARIA

Matthaus: "Nu l-am convins pe Berbatov să revină la naţională, e un subiect închis pentru mine"

Articol de GSP - Publicat joi, 30 septembrie 2010 00:00

Selecţionerul german al Bulgariei, Lothar Matthäus, a declarat că nu a reuşit să-l readucă în echipa naţională pe atacantul formaţiei engleze Manchester United, Dimitar Beratov, informează publicaţia Kicker, citată de AFP.

"Am avut mai multe discuţii cu el, dar nu mai este pregătit pentru a juca în echipa naţională. Nu mi-a spus motivele sale, dar, pentru mine, cazul Berbatov este închis. Există alţi fotbalişti care au şansa de a juca în locul său. Cam aşa s-a întâmplat la echipa naţională a Germaniei, înainte de turneul final al Cupei Mondiale din acest an: dacă Ballack nu ar fi fost accidentat, Özil şi Khedira nu ar fi fost acum la Real Madrid", a explicat Matthäus.

Berbatov, 29 de ani, cel mai bun marcator din istoria reprezentativei Bulgariei (48 de goluri), anunţase, în luna mai, că pune punct carierei la echipa naţională. Matthäus a declarat, joia trecută, la prezentarea sa oficială în funcţia de selecţioner al Bulgariei, că doreşte să apeleze la serviciile lui Berbatov în campania de calificare la Euro-2012.

Bulgaria nu s-a mai calificat la un turneu final al unei mari competiţii de la Euro-2004 şi a ratat ultimele trei ediţii ale Cupei Mondiale. Echipa lui Matthäus va întâlni selecţionata Ţării Galilor, la 8 octombrie, în deplasare, în cadrul grupei G a preliminariilor Campionatului European din 2008.

Mediafax

Citește și:
Parma ține cu dinții de Chivu: românul poate rata debutul lui Inter la Mondialul cluburilor » Clauza de reziliere pe care milanezii trebuie să o achite
Campionate
Parma ține cu dinții de Chivu: românul poate rata debutul lui Inter la Mondialul cluburilor » Clauza de reziliere pe care milanezii trebuie să o achite
Cum arată casa lui Călin Georgescu din Austria » Orașul bizar unde a locuit fostul candidat la prezidențiale, vizitat de GSP! Imagini spectaculoase
Nationala
Cum arată casa lui Călin Georgescu din Austria » Orașul bizar unde a locuit fostul candidat la prezidențiale, vizitat de GSP! Imagini spectaculoase
Vești despre starea medicală a lui Dan Petrescu
Superliga
Vești despre starea medicală a lui Dan Petrescu
„Moldoveancă fără să știu” » Giorgia s-a îndrăgostit de tenis: „Un eveniment de neuitat”
Tenis
„Moldoveancă fără să știu” » Giorgia s-a îndrăgostit de tenis: „Un eveniment de neuitat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Au apărut cotele! » Cine e favorită la titlu dintre FCSB, CFR și Craiova + O echipă are cotă 1.000 să câștige Liga 1!

Gigi Becali a decis! Ei sunt cei trei jucători excluși de pe lista de Superliga pentru sezonul viitor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
OSZAR »