Articol de Oana Duşmănescu - Publicat sambata, 03 mai 2025 00:13 / Actualizat sambata, 03 mai 2025 12:43
Ivica Osim, omul care și-a lăsat amprenta asupra ultimei selecționate a Iugoslaviei, a decedat pe 1 mai 2022, la 80 de ani, dar a lăsat în urma sa o sumedenie de povești și amintiri, mai ales traseul de la World Cup 1990, din Italia.
Citând un material din presa croată, publicația sârbă Blic a făcut un portret emoționant al fostului antrenor născut la Sarajevo, evocând personajul Osim, așa cum era el în 1990.
„Pleoapele grele îi cădeau încet peste ochi, forțându-l să se chinuie să le țină deschise, creând astfel o grimasă dureroasă. Buzele îi erau uscate, crăpate și lipite, ca și cum nu mai urma să rostească vreodată vreun cuvânt.
Ivica Osim, legendă a fotbalului iugoslav
Părul neîngrijit, aparent pieptănat, pe care, de fapt, îl tot dădea cu mâna peste frunte, îi ascundea riduri pe care un om care nu împlinise încă 50 de ani nu ar trebui să le aibă.
Ivica Osim arăta ca un om obosit. Ca un om gol pe dinăuntru. Arăta, mai presus de toate, ca un om mahmur”, așa arată descrierea lui Osim.
Era dimineața de 12 iunie 1990, ziua de după meciul cu Germania, terminat 4-1 în favoarea nemților, în „sferturile” Mondialului italian. „Nici nu se trezise în acea dimineață, pentru că probabil nici nu dormise. Somnul nu vine în astfel de nopți, te lupți cu prea multe întrebări, sunt prea multe imagini care se repetă în minte.
Ce am greșit? Ce ar fi trebuit să fac? Ar fi trebuit să reacționez altfel? Cum a putut să joace atât de slab? Să reacționeze atât de prost? Cum a putut să mă trădeze? Sau l-am trădat eu pe el? Ce urmează acum?”, continuă rememorarea.
„Și vremurile erau complet diferite; nu existau camere cu aer condiționat sau ecrane tactile mari, puști entuziasmați cu unelte digitale, nu existau băuturi energizante care să-ți dea aripi să treci prin noapte și să analizezi în detaliu ce a mers prost.
Dar trebuia să analizezi, așa că se închideau ușile mari și grele ale camerelor mici în care se înghesuiau antrenorul și cei mai apropiați colaboratori ai săi, așteptau înregistrarea meciului, pe un video vechi în care rula o casetă VHS înregistrată de vreun recepționer pe jumătate beat sau de vreun chelner mustăcios”, se deapănă mai departe amintirile de la World Cup 1990.
„Ivica Osim dădea din mâini de parcă se lupta cu niște inamici invizibili”
„Dă drumul, oprește, pauză, derulează înapoi, dă drumul, aici, aici, vezi, uită-te, ce faceeți, idioților??, ce ați făcut?!, derulați, uitați-vă, idioților, ce faci, sari, sari, nu-l lăsa să șuteze, naiba să ia fotbalul și cine l-a inventat, hai, dă drumul, aici, aici, derulează înapoi, dă drumul, poți dribla până poimâine dimineață dacă nu alergi, hai, dă-i drumul, de ce nu pasează?, de ce mă stresez?!!, du-te naibii, sari, las-o, derulează înapoi, aici, dă drumul, pauză, aici, acum pornește, uitați-vă bine!”, este descris plastic procedeul vizionării unui meci cu 35 de ani în urmă.
Publicația îl descrie pe Ivica Osim drept un tip temperamental, impulsiv, perioadele sale de înflăcărare alternând cu momente de tăcere.
„În acel grup, țigările se sudau, gheața nu apuca să se topească și deja era acoperită de un nou val de whisky, conversațiile plăcute alternau cu înjurături și blesteme.
Osim flutura din mâini, explica zgomotos, ușor cocoșat, cu mișcări apăsate, prin fumul gros de țigară, părând că se luptă cu niște dușmani invizibili, apoi stătea mult timp nemișcat, cu privirea pierdută, ca și cum tot ce era în jurul lui - VHS-ul, secunzii, titlurile din ziare și sticlele de whisky - de fapt nu exista și nici nu existase vreodată”, se arată în materialul dedicat lui Osim.
Acea înfrângere a Iugoslaviei în fața Germaniei de Vest, în primul meci de la Campionatului Mondial, și tot ce a urmat după ea au fost, de fapt, doar vârful aisbergului sub care se ascundeau ani de critici dure, conflicte și neîncredere față de selecționerul de atunci, Osim.
Pe lângă situația politică din țara care începuse deja să se destrame, Osim trăia și problemele clasice ale unui selecționer nesimpatizat.
„Cu jurnaliștii era în război deschis, le-a interzis accesul în cantonamentul echipei naționale, întârzia la conferințele de presă, refuza interviurile, i-a sfătuit pe jucători să nu discute cu ei. S-a scris și s-a vorbit despre conflicte în cadrul echipei, despre presiunile lui Arkan din cauza lui Dejan Savićević, despre clanul muntenegrean. Savićević îl atacase anterior în mod public și îl numise ignorant.
Lui Osim i se reproșa încrederea în jucătorii mai în vârstă și neglijarea celor tineri, lipsa de curaj, se spunea că promovează jucători din Bosnia sa natală, mai ales de la Željezničar, echipa sa de suflet”, se amintește în portretul făcut lui Ivica Osim.
Cele 11 sticle legendare de whisky pe care le-au băut Osim și secunzii săi înainte de meci
„Înfrângerea în fața Germaniei a fost argumentul perfect de pe buzele criticilor - puțini au fost cei care nu l-au zdrobit verbal pe selecționer, puțini au fost cei care nu l-au declarat incapabil și indezirabil”, se mai arată în articolul dedicat situației tensionate din Italia 1990.
Picătura care a umplut paharul a fost povestea cu cele 11 sticle de whisky, pe care Osim și asistenții săi le-ar fi băut în noaptea dinaintea meciului cu Germania de Vest, pregătindu-se pentru duelul cu una dintre cele mai bune echipe din lume.
„Focul fusese deja aprins, dar cineva a turnat gaz peste vâlvătaie și a creat haos - orice contact cu jurnaliștii a fost întrerupt, echipa s-a închis și a transformat povestea într-o retorică de genul «noi contra tuturor». Selecționerul detestat pe care nimeni nu-l mai vrea”, continuă povestea de acum 35 de ani.
Cum s-a schimbat Ivica Osim
În cele 20 de zile fierbinți de vară care au urmat în 1990, lucrurile s-au schimbat complet și percepția despre Osim ca specialist în fotbal și ca om s-a modificat pentru totdeauna.
„Neîncrederea fanilor marcase deja parcursul fotbalistic al lui Osim până în acea vară din Italia. Deși cariera sa de jucător a fost una apreciată, câștigându-și porecla Strauss -, aceasta a avut multe suișuri și coborâșuri, printre care, la începutul '60, și suspendarea de un an, pentru trucarea meciurilor.
Cariera lui Osim a avut nenumărate suișuri și coborâșuri, ca jucător și antrenor
Osim a învățat că oamenii, atunci când lucrurile merg prost, îi vor întoarce spatele. Se spun mituri și legende, dar Osim, printre alții, a fost sacrificat atunci și doar lui îi era rușine să iasă pe stradă unde oamenii se întorceau de la el. Între timp, s-a îmbolnăvit grav, alții i-au prezis sfârșitul carierei, dar de fapt acolo a început a-și construi caracterul omului care a devenit mai târziu”, mai scrie presa sârbă.
Și-a început cariera de antrenor mai mult sau mai puțin întâmplător, ca soluție temporară la sfârșitul anilor 1970, și a transformat Željezničar într-o echipă de top.
În opt ani, a dus-o pe Željezničar o dată pe locul trei în campionat, a trăit dezamăgirea finalei Cupei Mareșalului Tito din 1981, când a pierdut în fața lui Velež după ce a condus de două ori, apoi în semifinalele Cupei UEFA, când "albaștrii" au ratat calificarea în finală în ultimele secunde împotriva lui Videoton.
Cu toate acestea, amprenta sa de antrenor era clară deja în vara anului 1986.
Iugoslavia pierduse toate cele trei meciuri la Campionatul European din Franța din 1984, iar în Mexic, doi ani mai târziu, nici măcar nu s-a calificat. Așteptările pentru calificările la CE din Germania 1988 erau uriașe, dar deja înfrângerea de pe Wembley cu Anglia (0-2), în ciuda unui joc bun, prevestea necazuri.
Osim este descris ca un om cu mulți dușmani, care lua decizii ușor de contestat
Lui Osim i se reproșau deja multe lucruri - echipele mari sârbe și croate împingeau întotdeauna cât mai mulți jucători ai lor în echipa națională, iar faptul că Osim convoca tot mai mulți bosniaci deschidea noi fronturi de bătălie.
Înfrângerea și jocul catastrofal din meciul decisiv cu Anglia de pe Marakana - până în minutul 25 scorul era deja 0-4 - aproape l-au îngropat pe Osim, având în vedere că doar echipa de pe primul loc se califica la Campionatul European. Se cereau zgomotos schimbări, dar atunci în apărarea tânărului selecționer a intervenit singurul om care îl putea salva - Miljan Miljanić, președintele Federației Iugoslave de Fotbal.
„El l-a protejat și i-a dat mână liberă, iar în noul ciclu Osim a intrat construind echipa pe jucători experimentați. Câștigarea titlului mondial de tineret în Chile a inflamat spiritele, iar faptul că Osim le-a oferit șanse jucătorilor talentați nu a fost suficient pentru public - se așteptau mult mai multe succese.
Împotriva selecționerului s-au întors cluburile, o parte dintre tinerii jucători și o bună bucată a publicului. Convocarea sa pentru meciul cu Franța a lui Safet Sušić, care la acel moment avea 33 de ani și nu jucase pentru echipa națională de patru ani, a fost sare pe rană pentru mulți”, se explică pe larg contextul fotbalistic dinaintea anului 1990.
„Pe stadion se strânseseră la meciul cu Franța nici 7.500 de oameni. Pe nimeni nu mai interesa selecționata iugoslavă”
„Acel meci de pe stadionul Partizanului a fost un punct de cotitură. În aceeași zi în care sute de mii de oameni s-au adunat la Belgrad, la mitingul președintelui Slobodan Milošević, pe stadionul JNA s-au strâns doar 7.489 de suflete. Da, 7.489!
Pe nimeni nu mai interesa Iugoslavia lui Osim, nimănui nu-i păsa prea mult. Francezii au condus de două ori, dar Iugoslavia a revenit și a întors rezultatul. Apoi a învins și Norvegia la Oslo, iar duelul de la Zagreb cu Scoția a fost decisiv pentru calificare”, scrie presa ex-iugoslavă.
Iugoslavia a fost condusă în Italia ca o combinație de talent și experiență despre care întreaga lume credea că poate face minuni. Italienii chiar i-au prezis un loc în semifinale, iar echipa credea cu tărie în ea însăși, dar acasă aproape nimeni nu credea în ea.
Iugoslavia era o echipă de jucători fără o legătură strânsă cu patria lor, care era pe cale să se dezintegreze
„Cel mai puțin se credea în Osim, iar când a venit eșecul împotriva Germaniei, jurnaliștii și publicul s-au dezlănțuit. Chiar și după victoriile împotriva Columbiei și a Emiratelor Arabe Unite, lucrurile păreau la limită - victoriile erau lăudate, dar se scria în continuare despre lipsa de curaj a lui Osim, despre selecționerul fără «cojones» în pantaloni și dinți în gură, despre bosniacul încăpățânat și morocănos, despre omul pe jumătate mort și speriat”, așa vorbește presa sârbă despre acele zile și despre rolul lui Osim la evoluția selecționatei Iugoslaviei la World Cup 1990.
La douăzeci de zile după San Siro, Iugoslavia era în genunchi pe Comunale din Florența - ca și întreaga țară divizată, dar dintr-odată euforică - plângând ratarea calificării în semifinalele Campionatului Mondial.
Deja după meciul cu Spania de la Verona, din optimile de finală, 2-1, Osim se transformase printre jurnaliști din "idiot încăpățânat" în "mare strateg care observă excelent, construiește bine jocul și alcătuiește echipa aproape impecabil".
„După meciul cu Argentina din «sferturi» (0-0, după 90 de minute și 3-2 pentru sud-americani la loviturile de departajare), despre care mulți cred și astăzi că merita să se întoarcă în acea zi la Buenos Aires, presa din Belgrad scrie cu litere mari că Iugoslavia nu a avut niciodată în istorie un astfel de selecționer: «atât de calm, inteligent și abil în stabilirea planului de joc, dar în același timp prudent și modest, un antrenor care, prin cunoașterea subtilă a jocului de fotbal, construiește poduri sigure către obiectiv»”, rememorează publicația de la Belgrad momentele de glorie din Italia.
Plecarea lui Osim din funcția de selecționer i-a purtat pașii prin Asia
Între timp, lucrurile s-au complicat și mai mult, țara s-a destrămat, a început războiul, iar Osim a părăsit Iugoslavia, a cărei generație de aur a pierdut șansa unui rezultat mai bun decât acele sferturi de finală din Italia. Și-a consolidat numele în fotbalul european de club, apoi și-a construit o imagine de cel mai bun din istoria fotbalului japonez în special și asiatic în general.
În acele 20 de zile, în percepția oamenilor care trăiesc pe teritoriul fostei Iugoslavii, Ivica Osim a devenit literalmente peste noapte un alt om, mai important, mai bun.
„Dar, în lumea reală, Osim, de la Verona și Spania, prin tot ce a realizat, de fapt doar a confirmat și a demonstrat că este ceea ce a fost întotdeauna - un antrenor de fotbal de top. Și a rămas același, principial, încăpățânat, oarecum retras și obosit de mediul înconjurător, un om care nu și-a mai schimbat niciodată relația cu mass-media și publicul.
Un om conștient de iluzia care poate transforma pe cineva peste noapte - sau peste 20 de nopți nedormite și grele - într-un ignorant și un bețiv sau în cel mai bun antrenor din istorie”, conchide Saša Ibrulj în articolul său pentru Telegram.hr, preluat de Blic.
CV Ivica Osim ca manager:
- Zelejnicar Sarajevo (1978-1986)
- Iugoslavia (86-92)
- Partizan (91-92)
- Panathinaikos (92-94)
- Sturm Graz ((94-2003)
- Jef United (2003-2006)
- Japonia (2006-2007)
Palmares:
- „sferturi” de Mondial cu Iugoslavia în 1990
- câștigător Cupa Afro-Asiatică cu Japonia în 2007
- 2 titluri de campion în Austria, 3 Cupe și 3 Supecupe
- 1 titlu în Grecia și o Supercupă
- 1 Cupă a Japoniei
- 1 Cupă a Iugoslaviei



Papă nou, stil nou! Upgrade la Vatican » Ce mașină folosește Papa Leon al XIV-lea